Landesring der Unabhängigen[*][[Landesring der Unabhängigen (political party in Switzerland)|]][1]
Premii
Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor[*] Ordinul de Merit al Republicii Federale Germania în grad de mare cruce[*] prix Kandinsky[*][[prix Kandinsky (French art prize)|]] () Premio Compasso d'oro[*][[Premio Compasso d'oro (design award)|]] ()[2] Kulturpreis der Stadt Winterthur[*][[Kulturpreis der Stadt Winterthur |]] ()[3] Goslarer Kaiserring[*][[Goslarer Kaiserring (Goslar municipality's international art prize)|]] () Praemium Imperiale[*] ()[4]
După ce a lucrat la designul grafic pentru puținele clădiri moderne construite, pe acea vreme, și-a construit prima lucrare, propria sa casă și studioul (1932 – 1933) în Zurich-Höngg.[16] Începând cu 1937, Max Bill a fost „forța motrice” a pleiadei de artiști elvețieni reuniți în grupul cunoscut ca Allianz.[17]
Elvețianul Max Bill este considerat, de către lumea artistică, ca având influența cea mai decisivă asupra designului grafic elvețian începând cu anii 1950, datorită scrierilor sale teoretice, precum și pentru munca sa constantă, longevivă și prosperă.[18] Legătura sa cu timpurile mișcării moderniste i-a oferit o autoritate specială. Ca designer industrial, munca sa se caracterizează printr-o claritate a designului și proporții precise.[19] Example concrete sunt ceasurile sale, de perete și de mână, realizate pentru firma Junghans, unul din clienții săi pe termen lung.
Printre cele mai notabile modele, din gama largă de produse ale lui Bill, se numără Ulmer Hocker, realizat în 1954, un taburet multifuncțional, care poate fi folosit și ca element de raft, birou pentru difuzor, tabletă sau măsuță laterală. Deși scaunul a fost o creație a designerului școlii lui Bill împreună cu Hans Gugelot, un reprezentant al Școlii de design de la Ulm, este adesea numit doar „Bill Hocker" deoarece prima schiță a sa, realizată pe un șervețel de cocktail, a fost opera lui Bill.
În calitatea sa de designer și artist grafic și vizual, Bill a căutat să creeze forme care să reprezinte vizual „noua fizică” de la începutul secolului al XX-lea. Fuziunea artistului și a designerului din el a căutat să creeze obiecte, astfel încât noua știință a formei să poată fi înțeleasă de simțuri, adică ca o artă concretă. Astfel, Bill nu este un raționalist – așa cum se crede de obicei – ci mai degrabă un fenomenolog, unul care înțelege întruchiparea ca fiind expresia supremă a unei arte concrete. În acest fel, el nu se extinde atât de mult, ci reinterpretează teoria Școlii Bauhaus, al cărei elev a fost. Cu toate acestea, în mod curios, mulți din interpreții critici ai lui Bill nu au înțeles cu adevărat această problemă fundamentală.[19]
^„Leonardo On-Line: Leonardo Award Winners”. leonardo.info. Accesat în .
^Hollis, R., Swiss Graphic Design, 1920–1965, (2006), New Haven: Yale University Press.
^ abKrippendorf, K., The Semantic Turn, (2005), New York: CRC Press.
^„Images from Baltimore Museum of Art Sculpture Garden. Digital Imaging Project: Art historical images of European and North American architecture and sculpture from classical Greek to Post-modern. Scanned from slides taken on site by Mary Ann Sullivan, Bluffton College”. homepages.bluffton.edu. Accesat în .
^Roberta Smith (December 14, 1994), Max Bill, 85, Painter, Sculptor And Architect in Austere Style New York Times.
^Max Bill, 85; Controversial Swiss : Artist, Sculptor and Writer Los Angeles Times, December 14, 1994.
Bibliografie
Jakob Bill: Max Bill am Bauhaus. Benteli, Bern 2008, ISBN: 978-3-7165-1554-9.
Max Bill: Funktion und Funktionalismus. Schriften 1945–1988. Benteli, Bern 2008, ISBN: 978-3-7165-1522-8.
Max Bill, Retrospektive. Skulpturen Gemälde Graphik 1928–1987. (Texte Christoph Vitali, Eduard Hüttinger, Max Bill.) Katalog Schirn Kunsthalle, Frankfurt/Zürich/Stuttgart 1987 ISBN: 3-922608-79-5.
Thomas Buchsteiner und Otto Lotze:max bill, maler, bildhauer, architekt, designer. Ostfildern-Ruit 2005, ISBN: 3-7757-1641-6.
Luciano Caramel, Angela Thomas: Max Bill. Pinacoteca Communale Casa Rusca, Locarno / Fidia Edizione d'Arte, Lugano 1991, ISBN: 88-7269-011-0.
Roberto Fabbri: Max Bill in Italia. Lo spazio logico dell'architettura, Bruno Mondadori Editore, Milano 2011, ISBN: 978-88-6159-606-1.
Gerd Fischer: Der Koloss von Frankfurt: Die „Kontinuität“ von Max Bill. In: Mitteilungen der Deutschen Mathematiker-Vereinigung, Heft 4/1999, S. 22–23.
Eduard Hüttinger: Max Bill. abc Verlag, Zürich 1977, ISBN: 3-85504-043-5.
Eduard Hüttinger: Max Bill. Edition Cantz, Stuttgart 1987 (erweiterte Ausgabe) ISBN: 3-922608-79-5
Gregor Nickel und Michael Rottmann: Mathematische Kunst: Max Bill in Stuttgart. In: Mitteilungen der Deutschen Mathematiker-Vereinigung, Band 14, Heft 3/2006, S. 150–159.
Arturo Carlo Quintavalle: Max Bill. Università Commune Provincia di Parma, Quaderni 38, 1977.
Thomas Reinke und Gordon Shrigley: Max Bill: HfG Ulm: Drawing and Redrawing: Atelierwohnungen, Studentenwohnturm. marmalade, 2006, ISBN: 978-0-9546597-1-4.
Emil Schwarz: Im Wissen der Zeit oder Der Sinn, den die Schönheit erzeugt, Hommage à Max Bill, ein dichterischer Nachvollzug mit dem Essay Wirklichkeit oder Realität. NAP Verlag, Zürich 2010, ISBN: 978-3-9523615-4-2.
Werner Spies: Kontinuität. Granit-Monolith von Max Bill. Deutsche Bank, 1986, ISBN: 3-925086-01-3.
René Spitz: hfg ulm. der blick hinter den vordergrund. die politische geschichte der hochschule für gestaltung ulm 1953–1968. Stuttgart/London 2002. ISBN: 3-932565-16-9. (Zur Geschichte der HfG Ulm von der Gründung 1953 bis zur Schließung 1968.)
Margit Staber: "Max Bill". Methuen, London 1964. (Art in Progress series)
Angela Thomas: Max Bill und seine Zeit. 2 Bände. Scheidegger & Spiess, Zürich:
Band 1: Mit subversivem Glanz (1908–1939), 2008, ISBN: 978-3-85881-227-8.
Band 2: Nur kleine Geister halten Ordnung (1939–1994), 2012, ISBN: 978-3-85881-228-5.
Udo Weilacher: Kontinuität (Max Bill). In: Udo Weilacher: Visionäre Gärten. Die modernen Landschaften von Ernst Cramer. Basel/Berlin/Boston 2001, ISBN: 3-7643-6568-4.
Da Silva Paiva, Rodrigo Otávio: Max Bill no Brasil, 2011, ISBN: 978-3-943347-13-5.
•De Stijl, ai cărei inițiatori (artiștii plastici Theo van Doesburg și Piet Mondriaan) au creat și teoria artistică a neoplasticismului, a fost o mișcare artistică neerlandeză, fondată în 1917, în Leiden.
Regulile stricte de compoziție ale lui Mondrian erau (Neoplasticism)
• Pot fi utilizate numai forme geometrice; se ignoră forma și culoarea naturală.
• Principalele elemente de compoziție să fie linii drepte sau zone dreptunghiulare. • Suprafețele trebuie să fie plane dreptunghiulare sau prisme. • Fără curbe, fără diagonale, fără cercuri. • Se aleg doar culorile primare (roșu, albastru, galben), plus negru, gri și alb. • Fără simetrie - nu se admite niciun fel de simetrie. Se crează, în schimb, o asimetrie puternică. • Echilibrul se realizează prin relațiile dintre motivele geometrice. • În plus, culorile îndrăznețe ar trebui să echilibreze liniile directe îndrăznețe.
Pe scurt, regulile neoplasticismului au fost concepute pentru a produce o abstractizare pură, fără compromisuri, puternic structurată, în conformitate cu viziunea lui Mondrian conform căreia modelele verticale și orizontale erau în mod inerent armonioase.
Regulile „mai lejere” de compoziție ale lui van Doesburg erau (Elementarism)
• Pot fi utilizate numai forme geometrice, dar forme geometrice variate, nu doar dreptunghiuri și zone dreptunghiulare.
• Principalele elemente de compoziție pot să fie linii drepte atât linii drepte (orizontale și verticale), dar și varii diagonale, cu diferite grade de înclinare față de orizontală și verticală. • Pot fi folosite curbe de diferite forme și grade de înclinare. • Alături de culorile primare (roșu, albastru, galben) și de negru, gri și alb, pot fi folosite și alte culori și nuanțe. • Lipsa de simetrie nu este obligatorie, dar nici nu poate guverna compoziția.
Artiști vizuali proeminenți ai mișcării artistice De Stijl
• Max Bill (1908 - (1994), arhitect, artist vizual, pictor, designer de litere, industrial și grafic
• Ilia Bolotowski (1907 – 1981), pictor și sculptor • Burgoyne Diller (1906 – 1965), pictor •Theo van Doesburg (1883–1931), teoretician al neoplasticismului și al elementarismului, pictor, designer, scriitor și co-fondator al mișcării artistice De Stijl — editor și publicist al revistei omonime, De Stijl, (1917 – 1931) • Cornelis van Eesteren (1897 – 1981), arhitect • Jean Gorin (1899 – 1981), pictor, sculptor •Werner Graeff (sau Gräff) (1901 - 1978), german, sculptor, pictor, artist grafic, fotograf, realizator de filme, inventator • Robert van't Hoff (1887 – 1979), arhitect • Vilmos Huszár (1884 – 1960), pictor • Frederick John Kiesler (1890 – 1965), arhitect, designer de spectacole de teatru, artist vizual, sculptor • Antony Kok (1882 – 1969), poet, mare simpatizant al mișcării, colecționar • Bart van der Leck (1876 – 1958), pictor •Piet Mondrian (1872 – 1944), teoretician al neoplasticismului, pictor, designer, scriitor, co-fondator al De Stijl • Marlow Moss (1889 – 1958), pictor • J. J. P. Oud (1890 – 1963), arhitect • Amédée Ozenfant (1886 - 1966), pictor cubist și purist cu largi apropieri de De Stijl •Karl Peter Röhl (1890 – 1975), pictor și grafician german • Gerrit Rietveld (1888 – 1964), arhitect și designer • Kurt Schwitters (1887 – 1948), pictor, sculptor • Gino Severini (1883 – 1996), pictor italian asociat cu modernismul și futurismul • Georges Vantongerloo (1886 – 1965), sculptor • Friedrich Vordemberge-Gildewart (1899 – 1962), pictor • Jan Wils (1891 – 1972), arhitect
Avangarda artistică românească •Grupări artistice •Secolul 20 în Țările de Jos •Mișcări și genuri artistice •Mișcări artistice românești •Mișcări artistice în Europa •Modernism •